Totul despre scheletul uman

Scheletul reprezintă structura de sprijin a corpului omenesc. El este compus din elemente cartilaginoase şi osoase, interconectate prin intermediul unor componente conjunctive. Musculatura scheletului pune în mişcare oasele sau le ţine într-o anumită postură. Scheletul şi muşchii formează împreună aparatul locomotor.

In ansamblu, oasele (ossa) şi articulaţiile formează aparatul locomotor pasiv. Scheletul se mişcă cu ajutorul aparatului locomotor activ, alcătuit din musculatura scheletului.

Articulaţiile fixe şi mobile fac legătura între diferite tipuri de oase. Ele reprezintă un suport pentru muşchi şi permit efectuarea celor mai fine mişcări, datorită sistemului de pârghii. Astfel, elementele componente ale scheletului, respectiv muşchii şi articulaţiile, formează organele locomotorii.

Craniul — Oasele craniului (cranium) au rolul de a proteja creierul, ochii şi urechea internă. O parte din ele constituie scheletul pentru maxilar şi mandibulă (maxilla şl mandibula), precum şi pentru ochi, nas etc.

Coloana vertebrală – Coloana vertebrală (columna vertebralis) reprezintă axul central al scheletului nostru. Ea este alcătuită dintr-un lanţ de oase numite vertebre (vertebrae) şi este, pe cât de mobilă, pe atât de stabilă. Coloana ne ajută să mergem drepţi, dar şi să ne aplecăm în faţă, în spate, în lateral sau să ne învârtim.

Toracele — 12 perechi de coaste (icostae) alcătuiesc, împreună cu vertebrele toracice (vertebrae thoracicae) şi cu sternul (sternum), toracele (thorax). Coastele sunt legate între ele prin intermediul articulaţiilor şi cartilagiilor.

Toracele protejează organele aflate la nivelul pieptului şi al abdomenului superior. Pe de altă parte, datorită mobilităţii sale deosebite, acesta permite modificări semnificative de volum în timpul respiraţiei.

Extremităţile superioare – Extremităţile superioare sunt legate de trunchi prin intermediul centurii scapulare. Conjuncţia se face prin articulaţia sternoclaviculară (articulatio sternoclavicularis). Membrele superioare libere, care încep din articulaţia umărului, sunt compuse din osul braţului sau humerusul (humerus), oasele antebraţului (ulna şi radius) şi oasele mâinii (manus). Articulaţii importante, precum cele ale umărului, cotului sau mâinii, permit efectuarea celor mai diverse mişcări.

Bazinul – Centura pelviană se află, spre deosebire de centura scapulară, într-o strânsă legătură cu scheletul trunchiului şi reprezintă conjuncţia picioarelor cu coloana vertebrală. Centura osoasă a bazinului este alcătuită din cele două oase coxale care, împreună cu sacrumul, formează o structură solidă. Această zonă este partea cea mai afectată de greutatea corpului, având rolul de a-1 susţine şi de a-l ajuta să se deplaseze.

Extremităţile inferioare – Articulaţia şoldului face legătura între centura pelviană şi membrele libere inferioare. Femurul (femur), bine ancorat în aşa-numitul acetabulum, este cel mai lung şi mai greu os lung din corpul omenesc. Sub el se află oasele gambei, fibula şi tibia, de care se leagă piciorul, alcătuit din 26 de oase, ca şi mâna. Structura sa specială ne permite să ne deplasăm, dar şi să stăm stabil în picioare.
In cazul unei persoane adulte, scheletul are o greutate de 10 kg, ceea ce înseamnă circa 14 procente din totalul greutăţii corpului. Datorită compoziţiei oaselor (aproape o treime din acestea sunt alcătuite din săruri anorganice) rezultă o arhitectură solidă şi deosebit de stabilă.

Related Posts»

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>