Scheletul uman

Scheletul reprezintă structura de sprijin a corpului omenesc. El este compus din elemente cartilaginoase şi osoase, interconectate prin intermediul unor componente conjunctive. Musculatura scheletului pune în mişcare oasele sau le ţine într-o anumită postură. Scheletul şi muşchii formează împreună aparatul locomotor.

In ansamblu, oasele (ossa) şi articulaţiile formează aparatul locomotor pasiv. Scheletul se mişcă cu ajutorul aparatului locomotor activ, alcătuit din musculatura scheletului.

Articulaţiile fixe şi mobile fac legătura între diferite tipuri de oase. Ele reprezintă un suport pentru muşchi şi permit efectuarea celor mai fine mişcări, datorită sistemului de pârghii. Astfel, elementele componente ale scheletului, respectiv muşchii şi articulaţiile, formează organele locomotorii.

Scheletul uman este alcătuit din peste 200 de oase de toate formele şi dimensiunile, fiecare dintre acestea constituind doar o verigă dintr-o structură complexă. Scheletul nostru este o entitate funcţională, ingenios construită, cu funcţii deosebite îndeplinite de flecare os în parte, cu o structură internă specială, bazată pe relaţii de interdependenţă.

Scheletul uman nu poate funcţiona însă fără ajutorul muşchilor şi tendoanelor. De cele mai multe ori, muşchii individuali fac parte din grupe mai mari care susţin arhitectura osoasă complexă.

Scheletul uman este compus din peste 200 de oase, fiecare cu functia lui particulară. Alături de ţesutul cartilagios scheletul constituie structura pe care este construit corpul omenesc. Totodată, scheletul protejează părţile moi şi oferă puncte de prindere pentru musculatură. Oasele joacă, de asemenea, un rol important în metabolism asimilarea calciului, formarea sângelui in măduva spinării.

Ţesutul cartilaginos se găseşte în principal în schelet şi in organele sistemului respirator. El este alcătuit din celule cartilagmoase (condrocite) care plutesc în grupe mici într-o substanţă cartilaginoasă (matricea extracelulară). In funcţie de tipul şi de cantitatea fibrelor, deosebim între cartilajul elastic, cartilajul hialin şi cartilajul fibros. Alimentarea cartilajelor cu substanţe nutritive se produce fie prin lichidul, fie prin membrana sinovială. Cartilajele sunt deosebit de rezistente.

Structura osoasă

Oasele sunt organe alcătuite din mai multe tipuri diferite de ţesut. In afara ţesutului osos, care constituie cea mai mare parte a acestora, ele mai conţin şi ţesuturi care au rolul de a crea grăsimi şi sânge la nivelul măduvei, ţesut conjunctiv la suprafaţa osoasă, cartilajele în zonele de creştere şi la capetele articulaţiilor, dar şi ţesut conjunctiv elastic în pereţii vaselor sanguine. Oasele sunt alimentate cu substanţe nutritive prin intermediul nervilor. întreaga suprafaţă a oaselor, cu excepţia capetelor acestora, este acoperită de o membrană (periost). Aceasta este formată din două straturi.

Unul dintre acestea formează ţesutul osos şi înveleşte direct osul. în perioada de creştere Unul dintre acestea formează ţesutul osos şi înveleşte direct osul. în perioada de creştere, el conţine foarte multe celule osoase (osteoblaste). Numărul acestor celule scade la maturitate, ele nemaifiind folosite de corp decât în cazul reparaţiilor necesare în urma fracturilor.

Stratul exterior al membranei osoase este compus dintr-o reţea de fibre foarte rezistente. Această reţea ajută la fixarea tendoanelor şi a muşchilor de oase. Membrana este alimentată de către vasele de sânge, de limfă şi de nervi. Privite în ansamblu, oasele sunt cea mai dură substanţă din corpul omenesc, excepţie făcând materialul dentar.

Craniul

Oasele craniului (cranium) au rolul de a proteja creierul, ochii şi urechea internă. O parte din ele constituie scheletul pentru maxilar şi mandibulă (maxilla şl mandibula), precum şi pentru ochi, nas etc.

Coloana vertebrală

Coloana vertebrală (columna vertebralis) reprezintă axul central al scheletului nostru. Ea este alcătuită dintr-un lanţ de oase numite vertebre (vertebrae) şi este, pe cât de mobilă, pe atât de stabilă. Coloana ne ajută să mergem drepţi, dar şi să ne aplecăm în faţă, în spate, în lateral sau să ne învârtim.

Toracele

12 perechi de coaste (icostae) alcătuiesc, împreună cu vertebrele toracice (vertebrae thoracicae) şi cu sternul (sternum), toracele (thorax). Coastele sunt legate între ele prin intermediul articulaţiilor şi cartilagiilor.

Toracele protejează organele aflate la nivelul pieptului şi al abdomenului superior. Pe de altă parte, datorită mobilităţii sale deosebite, acesta permite modificări semnificative de volum în timpul respiraţiei.

Extremităţile superioare

Extremităţile superioare sunt legate de trunchi prin intermediul centurii scapulare. Conjuncţia se face prin articulaţia sternoclaviculară (articulatio sternoclavicularis). Membrele superioare libere, care încep din articulaţia umărului, sunt compuse din osul braţului sau humerusul (humerus), oasele antebraţului (ulna şi radius) şi oasele mâinii (manus). Articulaţii importante, precum cele ale umărului, cotului sau mâinii, permit efectuarea celor mai diverse mişcări.

Bazinul

Centura pelviană se află, spre deosebire de centura scapulară, într-o strânsă legătură cu scheletul trunchiului şi reprezintă conjuncţia picioarelor cu coloana vertebrală. Centura osoasă a bazinului este alcătuită din cele două oase coxale care, împreună cu sacrumul, formează o structură solidă. Această zonă este partea cea mai afectată de greutatea corpului, având rolul de a-1 susţine şi de a-l ajuta să se deplaseze.

Extremităţile inferioare

Articulaţia şoldului face legătura între centura pelviană şi membrele libere inferioare. Femurul (femur), bine ancorat în aşa-numitul acetabulum, este cel mai lung şi mai greu os lung din corpul omenesc. Sub el se află oasele gambei, fibula şi tibia, de care se leagă piciorul, alcătuit din 26 de oase, ca şi mâna. Structura sa specială ne permite să ne deplasăm, dar şi să stăm stabil în picioare.

In cazul unei persoane adulte, scheletul are o greutate de 10 kg, ceea ce înseamnă circa 14 procente din totalul greutăţii corpului. Datorită compoziţiei oaselor (aproape o treime din acestea sunt alcătuite din săruri anorganice) rezultă o arhitectură solidă şi deosebit de stabilă.