Newsticker

  • April 15, 2013 Oxiuri - tratament Oxiurii sunt viermi mici albi, în formă de filamente; femela măsoară în jur de 10 mm, iar masculul,..
  • March 24, 2013 Complicatii sarcina HIDRAMNIOSUL - Această anomalie, cauzată de creşterea anormală a canti­tăţii lichidului amniotic,..
  • March 17, 2013 Rahitismul Rahitismul este o boală a copilăriei provocată de carenţa de vitamina D, de calciu şi de fosfor...
  • March 14, 2013 Dieta disociata Atunci cand se ia hotararea de a apela la diverse diete si retete de slabit rapide, trebuie sa se puna..
  • March 13, 2013 Vitamina C si copiii De ce este vitamina C importanta? - Vitamina C este o substanta foarte importanta pentru organismul uman..

Oxiuri – tratament

Oxiurii sunt viermi mici albi, în formă de filamente; femela măsoară în jur de 10 mm, iar masculul, 5 mm. Ii infectează adeseori pe copiii între 2 şi 10 ani şi sunt extrem de contagioşi. Se transmit prin simplu con­tact. Paraziţii adulţi trăiesc în colon, unde se reproduc. Seara, femela fecundată par­curge tot colonul şi depune mai multe sute de ouă împre­jurul anusului. Copilul se scarpină şi adună sub unghii ouă pe care le pune peste tot în jurul lui sau, dacă mănân­că fără să se spele pe mâini, le înghite. Aceşti viermi sunt minusculi şi copilul îi poate depune pe jucării, pe alimen­te sau pe haine. Contagiunea poate să se extindă, cu atât mai mult cu cât ouăle sunt rezistente şi pot trăi 9 zile în aer liber.

Simptomele infestării cu oxiuri sunt numeroase: somn prost, oboseală, agita­ţie. Cel mai adesea, copilul suferă de mâncărimi noctur­ne, în momentul în care oxiurii femele îşi depun ouăle împrejurul anusului. Uneori, viermii sunt vizibili la suprafaţa fecalelor sau în chiloţii copilului. Medicul poate să preleveze ouă cu ajutorul unei benzi de hârtie adezivă (scotch-test) şi să-i examineze la microscop.

Tratamentul constă în a ad­ministra copilului şi familiei sale un vermifug. Tratamen­tul trebuie să fie repetat după 2 săptămâni pentru a se evita recidiva. Pentru a stopa con­taminarea, trebuie schimbată şi spălată zilnic lenjeria, tre­buie spălată pardoseala came­relor, copilul trebuie împie­dicat să se scarpine şi trebuie să i se taie unghiile până în carne. Copilul (şi toţi ai casei) trebuie să se spele pe mâini înainte de a se aşeza la masă şi după ce au fost la toaletă.

OXIUROZA TREBUIE SĂ FIE TRATATĂ ÎN FAMILIE

Viermii sunt foarte contagioşi pentru că ouăle depuse sunt direct infes- tante. Pe de altă parte, copilul se scarpină şi propagă ouăle la toţi cei din jurul lui. De aceea, trebuie tra­tată cu scrupulozitate, în acelaşi timp, toată familia. Tratamentul tre­buie urmat de toţi, iar lenjeria de pat şi intimă se vor fierbe (feţele de pernă, pijamalele, cămăşile de noapte şi chiloţii).

Contaminarea se face prin alimente. Copilul mănâncă un fruct sau o legumă pe care se află ouă, care se dezvoltă prin tubul digestiv, înainte de a se fixa în intestin, unde devin adulte. Femela depune ouă care sunt evacuate prin fecale. Prezenţa viermilor provoacă tuse, dureri abdo­minale şi vome.

Pot surveni şi alte simptome: oboseală, iritabilitate, diaree, dureri de burtă, slăbire. Aceşti viermi pot provoca şi alergii. Ouăle de limbrici sunt căutate în fecale, prin examinare mi­croscopică. Dacă rezultatul este pozitiv, se administrează un vermifug, dar copilul tre­buie, întotdeauna, să se spele bine pe mâini. El trebuie sfă­tuit, de asemenea, să spele bine, în apă potabilă, şi crudi­tăţile pe care vrea să le mănânce.oxiuri

Anumiţi viermi intestinali pot fi transmişi de animale: astfel, limbricii transmişi de câine, mai rar de pisică, îi pot produce copilului febră, tulburări digestive, alergii cutanate sau transpiraţii. Diagnosticarea nu este uşoa­ră, întrucât cercetarea fecale­lor (analiza coprologică) este mereu negativă, dar un con­tact frecvent cu animalele şi testele serologice permit sta­bilirea diagnosticului şi găsi­rea unui tratament adecvat.

Related Posts»

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>